Idei de coafuri pentru dimineti tarzii

Idei-de-coafuri-pentru-dimineti-tarzii04

Se intampla de prea multe ori sa avem nevoie de solutii rapide, fie ca e vorba despre un machiaj minune gata in doi timpi si trei miscari, fie de o coafura rapida care sa ne salveze din orice situatie. Secretul pentru astfel de momente este sa aplicati atunci, pe loc, ceea ce stiti ca vi se potriveste mai bine.

Iata trei solutii rapide pentru coafarea parului lung si mediu. Puteti sa le repetati de cateva ori si apoi sa le treceti la categoria „frizuri de urgenta”. Sunt simple, dar in acelasi timp nu arata ca si cum ati iesit de la dus si v-ati grabit sa va strangeti parul intr-o coada. Totodata trebuie sa tineti cont ca vorbim de coafuri mai degraba rebele, nu aranjate la linie, pentru ca asta chiar nu se poate realiza rapid.

Floare din impletitura olandeza

Asadar, prima propunere este sa va prindeti parul pe jumatate, adica partea de sus. Nu vorbesc despre o simpla coada, ci de o impletitura fistichie care se poate rasuci intr-o floare. Suna complicat, dar nu e. Faceti o simpla coada impletita intr-o parte si apoi trageti-i capatul spre cealalta tampla, unde o fixati cu agrafe si ii invartiti varfurile in toate directiile.

Nod din par
O alta varianta este sa va prindeti tot parul intr-o coada, dupa ce l-ati uscat cu peria, ca sa il descalciti bine. Dar stati, asta nu e tot, inainte sa il fixati cu un elastic, rasuciti coada si faceti un nod la ceafa. Abia apoi fixati cu agrafe. Arata foarte bine daca faceti un astfel de nod si in lateral, nu doar in spate. E un look simplu si romantic.

Coc rasucit
Tot de la o coada pleaca si urmatoarea coafura. Dupa ce ati prins parul cu un elastic, trageti usor de el ca sa il indepartati de baza cozii. Apoi rasuciti tot parul in sus si treceti-l pe deasupra elasticului, dupa ce ati separat partea prinsa in elastic, in doua. Se realizeaza astfel o bucla mare si de aici incolo aveti doua optiuni. Fie lasati coada libera, fie o prindeti cu agrafe dedesubt.

Idei-de-coafuri-pentru-dimineti-tarzii Idei-de-coafuri-pentru-dimineti-tarzii02 Idei-de-coafuri-pentru-dimineti-tarzii03

 

Sursa foto blondelacquer.blogspot.com / becomegorgeous.com

(Visited 85 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *